CAPITALA, PLINĂ DE PUF DE PLOP. Astmaticii şi persoanele alergice au cel mai mult de suferit
Ninge cu puf de plopi în Capitală. Parcurile din Chişinău şi unele străzi din oraş, pe marginea cărora cresc aceşti copaci, sunt albe, ca în plină iarnă.
Astmaticii şi persoanele alergice au cel mai mult de suferit în această perioada.
"Încep să tuşesc şi nu mă pot opri. Şi în gât începe să mă deranjeze şi apoi tuşesc. Mă strădui să port mereu mască când merg undeva ca să respir mai puţin acest puf."
Puful le creează disconfort chiar şi celor care nu sunt alergici.
"Pentru respirație e foarte greu, se îmbibă în nas, în ochi, peste tot. Pe haine se aşează."
"În gură, în nas, în ochi. Dar fetiței? Cred că tot, încă nu am avut incidente, dar..."
Plopul este copacul care produce cea mai mare cantitate de oxigen, de 3 ori mai mult decât teiul şi de 2 ori mai mult decât stejarul. În plus, purifică aerul de 4-5 ori mai mult decât alte specii. Sunt motivele pentru care unii oameni nu vor ca plopii să fie tăiaţi.
"Puful de plopi curăţă aerul. Este ca un filtru. Absoarbe toate impuritățile din aer. De aceea, trebuie să răbdăm un pic, iar după asta şi aerul va fi mai curat."
"Noi deja ne-am obişnuit. E şi în faţa casei. Eu nu am alergie, aşa că nu mă deranjează."
Medicii au câteva recomandări pentru persoanele alergice.
"Spălarea cavităţii nazale cu soluţie salină. Dacă vorbim de o rinită, de nas înfundat, de strănut, mâncărime la nivelul nasului, atunci mai bine luăm picături pentru nas. Sau dacă e vorba de lăcrimație şi mâncărime la nivelul ochilor, să fie picături oftalmice", a spus Cristina Toma, medic alergolog, Catedra de Alergologie şi Pneumologie USMF
Puful este produs doar de copacii de gen feminin. Singura metodă de protecţie împotriva acestuia este stropirea lui cu apă. Persoanelor alergice le este recomandat să evite ieşirile în aer liber între orele 9-10 dimineaţa, ori să poarte mască de faţă.
Potrivit reprezentanţilor "Spaţii Verzi" cei care sunt deranjaţi de puful plopilor din faţa locuinţei pot depune o cerere de defrișare a copacilor.
Plopii din curţile blocurilor vor fi tăiaţi doar dacă toţi locatarii solicită acest lucru. În ultimii ani, autorităţile au renunţat la plantarea copacilor din această specie, iar o bună parte din arborii bătrâni au fost defrişaţi. În prezent, în Chişinău mai sunt aproximativ 10 mii de plopi care produc puf.
- Cafeaua consumată pe stomacul gol, un pericol enorm pentru organism. Ce afecțiuni provoacă băutura matinală
- "Stejarul lui Gagarin", în Călăraşi. Copacul a crescut dintr-o ghindă care a fost în cosmos
- Stejarul plantat de Macron şi Trump la Casa Albă a dispărut. Cum este posibil
- Ce s-a întâmplat cu stejarul plantat de Macron şi Trump, dispărut din grădina Casei Albe