Capitala riscă să rămână fără troleibuze
Capitala riscă să rămână fără troleibuze. Asta pentru că toate conturile Regiei Transport Electric au fost puse sub sechestru, iar întreprinderea nu poate efectua nicio operaţiune financiară. Dacă timp de 10 zile, conturile nu vor fi deblocate, nu vor mai fi bani pentru achitarea energiei electrice, iar sistemul de transport electric va rămâne paralizat.
Sechestrul a fost pus, din nou, la cererea companiei ucrainene "Electroplus", cu care Regia Transport Electric este în litigiu din luna mai. Firma speră, în acest fel, să-şi poată recupera presupusele datorii istorice de aproximativ 15 milioane de lei.
Gheorghe Morgoci, şeful RTEC, crede că problemele vor dispărea joi, când la Kiev va avea loc o şedinţă de judecată dintre Electroplus şi Regia Transport Electric. Până atunci, administraţia întreprinderii nu are bani pentru cele mai elementare necesităţi, nici măcar pentru benzină.
Singura posibilitate de a depăşi problema este ajutorul din partea Primăriei, care a mai alocat regiei în această vară 15 milioane de lei din bugetul municipal pentru achitarea datorilor pentru consumul energiei electrice.