Capitala se pregăteşte de hram! În Piaţa Marii Adunări Naţionale este montată scena, iar gospodinele au ieşit la cumpărături
Pregătirile pentru Hramul Capitalei sunt în toi. În Piaţa Marii Adunări Naţionale este montată scena, iar gospodinele îşi fac lista de cumpărături pentru masa de sărbătoare. Dis-de-dimineaţă, unele dintre au profitat de vremea frumoasă și au mers la piaţă, pentru a cumpăra produsele necesare.
Scena amenajată în Piaţa Marii Adunări Naţionale are o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi. În seara de 14 octombrie, pe ea vor urca interpreţii Thomas Anders şi Horia Brenciu. Oamenii vor putea admira şi spectacolul de lumini, pentru care au fost folosiți 30 de kilometri de fire electrice.
"Vrem să fie o sărbătoare frumoasă, aşa cum o ştim noi din copilărie. Numai să nu se piardă tradiţiile acestea moldoveneşti".
"Pentru mine mai mult este important din punct de vedere religios, fiindcă e Acoperământul Maicii Domnului. Este o sărbătoare în care trebuie să ne ducem la biserică".
Pregătirile sunt în toi şi pentru masa de sărbătoare.
" Am cumpărat foarte multe. Este ziua mea de naştere, aşa că la mine o să fie o sărbătoare deosebită. Aştept vreo vreo 40. Voi pregăti sarmale, ceva din carne, răcitură! Cheltui vreo 3 000- 4 000 de lei''.
"O să pregătim de toate! Şi sarmale, găină umplută şi cărniţă. Am cheltuit în jur de 150 de euro".
Oamenii care nu au timp să gătească acasă, vin la supermarket unde pot cumpăra bucate gata pregătite.
Anul acesta, Capitala sărbătorește 578 de ani de la prima atestare documentară.