Capitala străzilor în beznă. Drumurile din Chişinău care devin PERICULOASE în timpul nopţii
Lipsa iluminatului stradal pe mai multe străzi din Capitală pune în pericol viaţa locatarilor. Odată cu lăsarea nopţii, unele porţiuni de drum de pe străzile Muncești, Calea Basarabiei, Albișoara și Sciusev, rămân în beznă.
Oamenii legii confirmă că anume aici se produc cele mai multe infracţiuni, dar şi accidente rutiere.
Pe unle porţiuni de drum, singurele surse de lumină sunt semafoarele şi panourile publicitare.
De câțiva ani, şi locuitorii de pe strada Vadul lui Vodă din sectorul Ciocana nu văd pe unde calcă, atunci când ce se întorc seara de la muncă.
Oamenii spun că au cerut Întreprinderii "Lumteh" să remedieze situaţia, dar fără succes.
Lipsa iluminatului stradal le pică bine hoţilor, afirmă oamenii.
Aceeaşi problemă şi pe strada Albișoara.
Deşi nu există statistici despre numărul infracţiunilor comise pe aceste străzi, poliţiştii spun că infractorii aleg anume astfel de locuri.
"Majoritatea infracțiunilor sunt comise în locurile slab iluminate, dacă ne referim la genurile de infracțiuni cum ar fi furturile din automobile, infracțiunile de jafuri De aceea, va fi foarte benefic ca toate străzile din municipiul Chișinău vor fi iluminate suficient", a declarat ofițerul de presă al Direcției de poliție a Capitalei, Adrian Jovmir.
Reprezentanţii Lumteh dau asigurări că depun eforturi pentru a rezolva problema.
"Dacă este vorba despre Calea Basarabiei, acolo la noi e luată de la Ismail până la Petricani pe anul viitor la reconstrucție. Până când acolo lucrează pe o parte din partea la piață. Săptămâna trecută am lucrat la Albișoara 72, 74, 80, 82 acolo cu bară 1, 2, 3, și așa mai departe", a declarat directorul Întreprinderii Municipale "Lumteh", Nicolae Vereşco.
De la începutul anului, municipalitatea a cheltuit peste 20 de milioane de lei pentru întreţinerea reţelelor electrice.
- Un consilier al orașului Codru, reținut de polițiști pentru escrocherie și evaziuni fiscale (VIDEO)
- Satul Carabetovca se modernizează. În localitate a fost inaugurat muzeul satului, grădinița și iluminatul stradal
- Forțele de ordine în acțiune. Ce activități demarează Poliția Capitalei (VIDEO)
- DATE ÎNGRIJORĂTOARE: Numărul copiilor abuzaţi de părinţi, rude sau profesori, în creştere. Din cauza violenţei sute de minori au fugit de acasă