Capitala Thailandei riscă să DISPARĂ sub ape VIDEO
Capitala Thailandei, Bangkok, se află într-o situaţie critică. Inundaţiile grave forţează mii de oameni să-şi părăsească locuinţele. Autorităţile se tem că barajele nu vor rezista sub presiunea apelor, care vor îneca întreaga metropolă.
Stradă cu stradă, apele câştigă bătălia pentru cartierele din nordul Bangkokului. Capitala Thailandei, cu o populaţie de aproximativ 9 milioane de oameni, devine tot mai pustie, pe măsură ce mii de localnici părăsesc oraşul. Dar chiar şi fuga oamenilor este îngreunată de puhoaie. Liniile de cale ferată şi majoritatea drumurile sunt acoperite de ape. În scurt timp, puhoaiele vor ajunge şi în centrul istoric al Bangkokului, unde se află clădiri religioase antice, dar şi sediul multor companii şi bănci.
Potrivit specialiştilor, inundaţiile grave care au lovit Thailanda de la mijlocul lunii iulie vor avea grave consecinţe asupra economiei ţării. Estimările arată pierderi de peste 30 de miliarde de dolari.
"Exporturile Thailandei vor fi grav afectate în 2012. Cel puţin exportul a două bunuri va fi afectat în mod evident. Este vorba despre automobile şi componente pentru produse electronice", a explicar Lin Hong, consultant la banca Bangkok.
Autorităţile au declarat 5 zile libere în Bangkok şi în 20 de provincii, pentru ca oamenii să aibă timp să plece din zonele critice. Aproape 400 de persoane au decedat, în urma inundaţiilor din ţară.