Căpşuni pentru tot anul. Declaraţia agricultorul care cultivă fructele până iarna
Deşi e sfârşitul lunii septembrie, la Şoldăneşti încă se culeg căpşuni. Agricultorul, care cultivă fructele până iarna, spune că nu duce lipsă de clienţi. Ca să-și prindă poftele,consumatorii dau 55 de lei pentru un kilogram.
După ce a muncit un deceniu în Italia, Vasile Nasu a deschis o afacere acasă. El a obținut 60 la sută din investiții, grație unui credit nerambursabil polonez.
"Este un lucru foarte bun, foarte binevenit, care ne-a ajutat foarte mult să ne dezvoltăm. Ei ne-au ajutat să creăm infrastuctura, adică frigiderul, sera, irigaţia şi aşa mai departe", a spus agriculturol, Vasile Nasu.NASU/agricultor
Agricultorul a adus răsadurile din Italia.
"Evident că necesită o grijă de ele. Şi dacă le acorzi atenţie şi ai grijă de ele, ele merg înainte. Avem două sisteme de irigare, unul prin picurare şi unul prin aspersiune". a specificat agricultorul, Vasile Nasu.
Vasile Nasu a oferit şi locuri de muncă. El are opt angajaţi, dar numărul acestora poate crește, în funcţie de sezon.
"Când sunt coapte, le separăm: acestea mai mari - deoparte, acestea mai mici - de o parte. Ieri am cules, am trimis nişte lădiţe la Chişinău şi iaca aici muncim".
"Le stropesc, le tăiem frunzele bolnave care se usucă. Vara se coc mai bine, că e mai cald, dar acum e mai rece timpul şi se coc mai aşa".
Vasile Nasu are planuri mari. Acesta vrea să investească într-un sistem ecologic de încălzire, astfel încât să ofere consumatorilor căpșune bio.
"Vrem să facem bio, în sens că avem reziduri din livadă, adică creangă, anul trecut am cumpărat un tocator, deci prelucrăm creanga asta şi, la moment, ne punem întrebarea de un cazan să putem încălzi sera", a adăugat Vasile Nasu.
În acest an, Vasile Nasu speră să obțină o recoltă de peste 50 de tone. Deocamdată, fructele parfumate sunt vândute doar în ţară. Însă agricultorul îşi propune să cucerească şi piaţa românească.