Captură de cocaină de circa 300.000 de lei. Cinci suspecți au fost reținuți (VIDEO)
Captură de cocaină de circa 300.000 lei. Ofițerii INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au destructurat o rețea de traficanți de droguri cu activitate în Moldova și România. Cei cinci suspecți au vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, iar unul dintre bănuiți, anterior a fost trimis în judecată într-un dosar pentru trafic de droguri.
Grupul infracțional a fost documentat de oamenii legii timp de trei luni. Suspecții aveau create contacte cu distribuitori angro de droguri din Uniunea Europeană. După ce intrau în posesia drogurilor de tip marijuana, hașiș și cocaină, prin contrabandă, bănuiții anunțau disponibilitatea ofertei pe canalele de comunicare criptată pe internet, în scop de vânzare.
"Suspecții își desfășurau activitatea în baza comenzilor primite pe aplicații de comunicare pe internet, inclusiv atunci când doi din aceștia cu cetățenie dublă a Moldovei și României se aflau într-un apartament închiriat în București, unde s-au eschivat urmăririi penale după reținerea primilor trei membri ai grupului în Chișinău, în octombrie. Cei trei reținuți inițial în flagrant aveau roluri de operator, curier și depozitar ai drogurilor. Ulterior revenirii lor în Moldova, în primele ore de la sosire, au fost reținuți și cei doi coordonatori ai grupului", menționează reprezentanții IGP.
În cadrul perchezițiilor, pe lângă drogurile ridicate și obiecte accesorii comercializării lor, oamenii legii au ridicat și 1450 de euro care ar fi provenit din vânzarea drogurilor, precum și un automobil de lux, în vederea aplicării sechestrului.
La solicitarea procurorilor PCCOCS, cei doi coordonatori ai grupului infracțional și un alt membru au fost plasați în arest pentru 30 de zile, alți doi membri sunt cercetați în libertate.