Captură de droguri de SUTE DE MII de lei, depistată în nordul țării (VIDEO)
Două kilograme de marijuana, utilaje confecționate artizanal pentru consum de droguri, telefoane mobile, folii în care se aflau substanțe de culoare cafenie și alb-gălbuie, pachete de polietilenă cu miros specific de marijuana și un glonte de calibrul 9 mm. Asta au ridicat polițiștii din Edineț în urma perchezițiilor efectuate percheziții la domiciliile a trei persoane.
Este vorba de doi bărbați de 33 și 40 de ani, și o femeie de 26 de ani, locuitori ai municipiului Edineț, suspectați de circulația ilegală de droguri pe teritoriul raionului.
Suma drogurilor depistate, pe piața neagră valorează circa 400.000 de lei.
Doi dintre membrii grupului infracțional ( bărbatul de 33 de ani și femeia), au fost reținuți și plasați în izolatorul de detenție provizorie. Celălalt suspect este cercetat în libertate.
Toate obiectele și substanțele depistate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico - Criminalistic și Expertize Judiciare.
Oamenii legii întreprind măsuri speciale de investigații în vederea identificării altor membri ai grupului infracțional, implicați în traficul ilicit de droguri.
Potrivit legii penale, persoanele vinovate de ”Circulația ilegală a drogurilor etnobotanicelor, sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” riscă până la 15 ani privațiune de libertate.