CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ DE BANI. Cum arată 20 de milioane de dolari ascunși sub o saltea (FOTO)
Oficialii federali din Boston, SUA, au publicat pe Twitter o imagine din timpul unei razii în cazul unei evaziuni fiscale de 3 miliarde de dolari a companiei TelexFree Inc, scrie digi24.ro.
Fotografia a fost făcută la o razie în apartamentului unui brazilian arestat în legătură cu frauda. În casa acestuia, polițiștii au descoperi 20 de milioane de dolari ascunși sub saltea, în mai multe cutii. Brazilianul, Cleber Rene Rizerio Rocha, a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani, dar și pentru crearea unei scheme piramidale prin care deturna banii.
Dacă va fi găsit vinovat, Rocha riscă ani grei de închisoare.
"Acuzațiile ne permit să cerem o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare și plata unei amenzi de 250.000 de dolari", au precizat procurorii.
Peste 1 milion de oameni din întreaga lume au fost prejudiciați de compania care oferea servicii de internet și telefonie.