CAPTURĂ URIAȘĂ DE DROGURI. Cocaina a fost găsită la ambasada Rusiei în Argentina
Embed:
Un diplomat de la Moscova și un polițist argentinian au fost reținuți la Buenos Aires în cadrul unui dosar privind traficul de droguri.
Ancheta a început în 2016, când ambasadorul Rusiei în Argentina a descoperit, pe teritoriul reprezentanţei diplomatice, 12 valize în care era cocaină şi le-a predat poliției.
În genți se aflau 389 de kilograme de narcotice. Marfa urma să ajungă în Rusia și alte țări europene. Valoarea drogurilor ajunge la 50 de milioane de euro. Pentru a-i prinde pe traficanţii de droguri în flagrant, polițiștii au înlocuit cocaina cu făină de grâu și i-au momit pe infractori.
Totuși, se presupune că în transportare a narcoticelor ar mai fi implicate încă cinci persoane, care încă nu au fost reținute.