Captură uriașă de droguri. Peste 620 de kilograme de heroină, urmau să ajungă în Moldova
Captură uriașă de droguri în Azerbaidjan. Peste 620 de kilograme de heroină au fost descoperite de vameși în două camioane care se îndreptau spre Republica Moldova. Potrivit presei azere, în primul caz, oamenii legii au oprit un vehicul care transporta stafide din Iran. Câinele de serviciu a devenit agitat atunci când vameşii inspectau partea stângă a camionului.
În urma verificării, oamenii legii au descoperit că rezervorul de combustibil era împărțit în două compartimente, dintre care unul era plin cu 301 kilograme de heroină.
În cel de-al doilea caz, un alt camion cu fistic şi curmale din Iran a fost reținut de vameși după ce aparatul cu raze X al postului vamal a indicat o zonă compactă în rezervor. De această dată era vorba de 320 de kilograme de droguri ascunse în acelaşi mod.
Autoritățile azere au deschis o anchetă pentru a depista cine se află în spatele transportului.