Carambol în raionul Cimişlia, soldat cu o victimă. Au fost implicate 9 automobile VIDEO
Un bărbat a ajuns la spital, în urma unui accident în lanţ pe şoseaua M-3, în apropiere de localitatea Sagaidacul Nou din raionul Cimișlia. Potrivit poliţiei au fost implicate 9 automobile.
Potrivit ofițerului superior de presă al Inspectoratului de Poliţie Cimișlia, Cristina Vicol, din cauza ceții dense și a poleiului de pe carosabil, dar și din cauza că o porțiune de drum se află în reparație, un tânăr de 19 ani, care conducea un VAZ, a pierdut controlul asupra volanului, astfe vehiculul s-a izbit violent într-un parapet, ulterior a derapat de pe traseu.
În automobil se aflau 4 persoane, iar un pasager ce se afla pe bancheta din spate a fost transportat de urgență la spital.
La scurt timp, opt automobile nu au ținut cont de condițiile meteorologice nefavorabile și s-au ciocnit în lanț. Vehiculele implicate au fost avariate, alte persoane nu au fost rănite.
Polițiștii cercetează cazul pentru stabilirea tuturor circumastaneţelor.