CARAMBOL pe o șosea din Polonia: 76 de mașini, făcute zob (VIDEO)
Carambol pe o șosea din Polonia. Cel puțin 32 de oameni au ajuns la spital în urma a două accidente cumplite care s-au produs în apropiere de Varșovia. 76 de mașini, dintre care 11 camioane s-au ciocnit în lanț din cauza vizibilității reduse provocate de ceață.
Autostrada s-a umplut cu zeci de camioane și automobile zdrobite. Martorii susțin că totul a început de la două camioane care s-au ciocnit frontal.
Celelalte mașini care veneau cu viteză din spate nu au mai reuşit să frâneze şi astfel au ajuns una în alta.
La scurt timp un alt accident a avut loc pe același traseu.
"Aici 43 de automobile, inclusiv 11 camioane care au fost implicate în accident. La doi kilometri distanță, alte 33 de mașini s-au ciocnit în lanț", a declarat poliţistul Maciej Dobrakowski.
La fața locului au venit peste o sută de polițiști și 70 de salvatori cu autospeciale.
Echipajele de descarcerare au scos oamenii care au rămas blocați în propriile mașini.
Toate automobilele implicate în accident au fost avariate, iar unele au fost complet distruse.
Autostrada a fost închisă pentru a fi curățată de fiare, iar autorităţile au emis noi atenţionări de vreme nefavorabilă.
- ACCIDENT SCUMP la Moscova! 23 de maşini s-au ciocnit în lanţ din cauza poleiului (VIDEO)
- ACCIDENT CUMPLIT: Au fost implicate 100 de maşini (VIDEO)
- Un om a murit, iar alţi trei au ajuns la spital, în urma unui ACCIDENT TERIFIANT produs la Teleneşti (FOTO)
- GRAV ACCIDENT în raionul Donduşeni. Cinci persoane au fost rănite, trei fiind spitalizate