Carambol uriaș, cu peste 40 de mașini, pe o autostradă din Cehia
Autostrada D5, la kilometrul 33, în direcția Praga, lângă Žebrák, a fost blocată de un carambol uriaș, în care au fost implicate peste 40 de mașini - camioane și autoturisme.
În urma accidentului, care s-a produs joi dimineață, în jurul orei 11:00, cel puțin șase persoane au fost rănite, două dintre acestea fiind duse cu elicopterul la un spital din Praga. „O persoană a fost tratată la fața locului. Am dus trei răniți la spitalul din Hořovice și doi pacienți la Praga, cu elicopterul”, a declarat Petra Homolová, purtătoarea de cuvânt a Serviciului de Ambulanță.
Potrivit pompierilor, în carambol ar fi fost implicate cel puțin 14 camioane.
Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție. Zeci de mașini de intervenție au sosit la fața locului.
Poliția investighează cauzele accidentului; potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Vlasta Suchánková, condițiile meteo ar fi putut fi la baza incidentului rutier.