CARANTINĂ în satul Palanca din cauza unui focar de pesta porcină. Localnicii AU RESTRICŢII
Autorităţile au instituit carantină în satul Palanca, Ştefan Vodă din cauza unui focar de pesta porcina africană. Centrul Republican de Diagnostic Veterinar a confirmat prezenţa virusului la câţiva porci dintr-o gospodărie.
"Am depistat şase purcei, doi cu semne clinice avansate de boală şi 4 din ei aveau înregistrat ridicarea temperaturei. Doi purcei au fost sacrificaţi forţat, prelevate probe şi trimise în laborator", a menţionat Maxim Sârbu, şeful secţiei sănătatea animalelor, ANSA.
În Palanca a fost instalat un filtru sanitar, iar localnicii nu au voie să scoată din sat carne de porc sau animale vii. Pentru a preveni răspândirea bolii, veterinarii vor monitoriza starea porcilor pe o rază de câţiva kilometri şi vor face dezinfecţii acolo unde au fost ţinute animalele afectate.
Deocamdată, nu se cunoaşte sursa îmbolnăvirii porcilor. Satul Palanca a fost în carantină şi la sfârşitul anului trecut. Atunci, pesta porcină a ajuns în sat după ce un localnic a cumpărat carne din Ucraina.
În 2017, au fost depistate focare de pestă porcină în raioanele Ștefan Vodă, Soroca, Edineţ, Donduşeni și Hâncești. Aceasta este o boală infecţioasă care afectează porcii. Virusul nu se transmite la om.
- FOCARUL DE PESTĂ, NIMICIT. ANSA a anunțat că nu mai avem pestă în Tudora și Palanca
- CARANTINĂ în satul Ursoaia, unde a fost descoperit un focar de pestă porcină. La intrările în localitate, instalate filtre sanitare
- Noul punct de trecere a frontierei de la Palanca va fi dat în exploatare până la finele lui 2018