Caravana Europeană, la Ialoveni. Marian Lupu a vizitat mai multe instituţii şi a analizat necesităţile acestora
Caravana Europeană îşi continuă drumul prin ţară. Campania "Împreună suntem mai puternici", iniţiată de Partidul Democrat, a ajuns în raionul Ialoveni. Echipa democraţilor, în frunte cu liderul PDM, Marian Lupu, s-a întâlnit cu localnicii din zonă şi a vizitat mai multe instituţii, care au beneficiat de sprijinul financiar al Uniunii Europene.
Oamenii simt din plin beneficiile pe care le oferă programele Uniunii Europene. Un exemplu este şi înfiinţarea Unităţii de Educație Incluzivă la Liceul "Petre Ştefănucă" din Ialoveni. Programul este o premieră pentru învăţământul din Moldova, iar în acest mod elevii cu nevoi speciale se vor putea integra, treptat, în procesul general de studii. Proiectul a fost finanţat de o asociaţie neguvernamentală din Marea Britanie şi Consiliul raional Ialoveni.
"Aș vrea să spun că limbile străine sunt foarte importante, iar eu vă sunt recunoscător, tuturor, deoarece îi învățați pe copii limba engleză și franceză", a spus preşedintele PDM, Marian Lupu.
"A fost o întâlnire productivă, deoarece s-a vorbit despre integrarea în Uniunea Europeană și despre proiectele pe care le avem și le putem avea cu europenii”, a mărturisit directoarea Liceului "Petre Ștefănucă", Vera Balan.
Tot la Ialoveni, liderul PDM, Marian Lupu, a avut o întâlnire cu angajaţii de la "Ialoveni-Gaz". Principalul subiect abordat a fost sporirea independenţei energetice a ţării.
„Noi avem un singur furnizor de gaze naturale pentru Republica Moldova, pentru securitatea energetică a ţării noastre este un lucru periculos. Dar o țară trebuie să aibă cel puțin două, dacă nu trei surse alternative de furnizare a acestui produs strategic arhiimportant”, a precizat Marian Lupu.
„Eu vreau să spun că noi deja suntem gata pentru a merge înspre Uniunea Europeană, deoarece toate standartele Moldova Gaz lea implimentat”, a precizat Victor Gonţa, diresctor al "Ialoveni-Gaz".
Ulterior, echipa PDM a vizitat vinăria "Mileştii Mici". Chiar dacă, potrivit Cărţii Recordurilor Guinness, dispune de cea mai mare colecție de vinuri din lume, fabrica mai are nevoie de investiţii pentru a atinge cele mai înalte standarde.
„Tot ceea ce ține de utilaje, tot ceea ce ține de exporturi, de lărgirea pieței de desfacere, ține nemijlocit de Uniunea Europeană”, a menţionat directorul combinatului "Mileștii Mici", Viorel Bezede.
În următoarele trei săptămâni "Caravana Europeană" v-a ajunge în toate raioanele țării.