Cardinalul australian George Pell, numărul trei în ierarhia Vaticanului, condamnat pentru pedofilie
Cardinalul australian George Pell, numărul trei în ierarhia Vaticanului, condamnat pentru agresiunea sexuală asupra unui minor, a devenit astfel clericul cu cel mai înalt rang din Biserica Catolică condamnat pentru pedofilie, a anunţat marţi un tribunal australian, potrivit AFP.
Cardinalul de 77 de ani a fost declarat vinovat de un tribunalul din Melbourne (sud) pentru agresiune sexuală şi pentru patru capete de acuzare referitoare la atentate la pudoare împotriva a doi copii de cor în vârstă de 12, respectiv 13 ani, fapte săvârşite în sacristia catedralei Saint-Patrick din Melbourne în anii '1990.
Iniţial, preotul a negat acuzaţiile, iar completul de judecată nu a ajuns la o decizie în primul proces, desfăşurat în septembrie. A fost declarat însă vinovat la finalul unui nou proces, care a avut loc la 11 decembrie.
Tribunalul din Melbourne a emis un ''ordin de interdicţie'' care nu permitea presei relatarea acestui caz, sub sancţiunile legii, scrie agerpres.ro.
Această obligaţie la tăcere a fost impusă în scopul protejării completului unui al doilea proces, când cardinalul Pell ar fi trebuit iniţial judecat pentru alte fapte prezumate.
Acuzarea a decis să renunţe la această a doua serie de învinuiri, urmarea fiind ridicarea marţi a interdicţiei mediatice în ceea ce priveşte primul proces, permiţând presei să anunţe verdictul de vinovăţie.
Pedeapsa la care va fi condamnat cardinalul nu a fost încă stabilită. O nouă audiere este prevăzută pentru miercuri.
Avocaţii cardinalului au declarat deja pentru AFP că acesta doreşte să facă apel.
George Pell, care a luat o pauză de la funcţiile pe care le îndeplinea la Vatican pentru a se apăra, rămâne, formal, şeful secretariatului economic al Sfântului Scaun, poziţie echivalentă cu numărul trei în ierarhia Vaticanului.