Care este legătura între consumul de canabis şi diabetul
Persoanele care consumă canabis ar putea avea o mai mică probabilitate de a dezvolta vreun tip de diabet, ca urmare a alterărilor pe care le provoacă această plantă în organism, potrivit medicului mexican Juan Carlos Restrepo, scrie Digi24.ro.
Diabetul este direct legat de obezitate și ambele afecțiuni sunt blocate de receptorii la cabinoide pe care îi avem în creier și care, în contact cu marijuana, "mențin echilibrul metabolismului glucozei", notează expertul citat de EFE.
"Cabinoidele din organism previn sau ameliorează diabetele sau prediabetele", potrivit medicului mexican, care a atras atenția că numărul redus al studiilor pe această temă mențin "incertitudinea", notează Agerpres.
El a avertizat însă că stimularea receptorului CBQ1 și în mai mică măsură a CB2 de către Delta9 THC, componentul psihoactiv al canabisului, stimulează pofta de mâncare, fapt ce poate duce la generarea de grăsimi în organism.
"Acest lucru face să crească riscul bolilor cardiovasculare prealabile dezvoltării diabetului de tip 2", a explicat medicul la o conferință de presă prilejuită de America Expoweed 2017, un eveniment dedicat canabisului, care a avut loc între 18 și 20 august la Ciudad de Mexico.
Totuși s-a remarcat o mai mică prevalență a obezității corelată consumului de canabis, potrivit unui studiu realizat de The Third National Health and Nutrition Examination Survey din SUA și citat de Juan Carlos Restrepo.
Pe de altă parte, componentul Delta9 THC "este asociat unui indice scăzut al masei corporale" evitând obezitatea ca urmare a accelerării metabolice.
"Consumul de THC duce la scăderea în greutate, iar schimbarea din metabolism provocată de substanță predispune la o modificare a obiceiurilor de viață (...) se știe că diabetul este întotdeauna legat de stilul nostru de viață", susține Restrepo.
THC contribuie, de asemenea, la creșterea sensibilității la insulină și la protejarea de hiperglicemie, a adăugat el.
"Reduce glucoza, adipozitatea și obezitatea", asigură expertul, potrivit căruia sunt necesare mai multe studii, deoarece cabinoidele acționează în mod individual, în funcție de organism.
- Beneficiul neştiut al alcoolului! Ce se întâmplă dacă bei un pahar pe zi
- ÎNGRIJORĂTOR! Numărul bolnavilor de diabet creşte alarmant în Moldova
- PREMIERĂ! Copiii bolnavi de diabet AU PRIMIT GRATUIT dispozitive pentru monitorizarea glicemiei
- STUDIU: Persoanele diagnosticate cu diabet de tip 1 ar trebui să-și verifice mai des nivelul de cetone
- Descoperire uimitoare! O substanţă din canabis ar putea INVERSA procesul de ÎMBĂTRÂNIRE
- Parlamentul din Catalonia a aprobat legea care autorizează consumul de canabis