Care este principalul obiectiv al echipei de fotbal Newcastle United
FOTO: youtube
Principalul obiectiv al echipei de fotbal Newcastle United în noul sezon din Premier League va fi tot evitarea retrogradării, atât timp cât nu au fost făcute transferuri importante, a opinat antrenorul spaniol Rafael Benitez.
Newcastle a ocupat locul 10 în sezonul trecut, dar fără achiziţii importante până acum în mercato de vară, se va bate din nou pentru evitarea retrogradării în noua campanie din Premier League, scrie agerpres.ro.
''Trebuie să ne fixăm ca obiectiv menţinerea, asta e. Să ne concentrăm pe asta şi apoi vom vedea. Va fi mult mai dificil ca anul trecut, a declarat Benitez pentru Chronicle Live. Realitatea este că Premier League este dificilă şi în fiecare an alte cluburi cheltuie bani şi aduc jucători noi. Nu ştiu dacă pentru că am fost pe locul 10, acum vom fi tot la mijloc, pentru că toată investeşte''.
Până acum, Newcastle a obţinut un nou împrumut al lui Kenedy de la Chelsea, la care se adaugă venirea lui Ki Sung-yueng, căpitanul Coreei de Sud, şi a portarului Martin Dubravka, de la Sparta Praga.
Patronul lui Newcastle, Mike Ashley, a promis investiţii semnificative după promovarea din 2017, dar acestea nu s-au materializat.
Newcastle începe noul sezon cu un meci împotriva lui Tottenham, pe 11 august.

- VISUL A DEVENIT REALITATE! Vitalie Damașcan a fost prezentat oficial la Torino (FOTO)
- Cupa Mondială 2018: Preşedintele Uruguayului l-a invitat pe Antoine Griezmann pentru a-l felicita
- Moldova a rămas fără echipe în Liga Europei
- Cristiano Ronaldo a ajuns la un acord cu fiscul spaniol. Ce sumă urmează să plătească