Care este starea de sănătate a pacientului infectat cu virusul West Nile
Starea pacientului, care a ajuns la spital infectat cu virusul West Nile, provocat de o mușcătură de țânțar, este satisfăcătoare și are o dinamică pozitivă.
Potrivit medicilor de la Institutului de Medicină Urgentă, unde se află acum bărbatul în vârstă de 70 de ani, acesta este deja conștient, iar dacă dinamica bună se va menține, el va fi transferat din secția de reanimare.
”Un pacient în stare gravă la internare, a fost conectat la aparate de ventilație dirijată, în urma tratamentului aplicat în secția specializată el se simte mai bine. Pacientul este conștient merge spre ameliorare”, a spus IGOR CUROV, vicedirector medical la Institutul de Medicină Urgentă.
Pacientul, în vârstă de 70 de ani din municipiul Cahul, a ajuns la spitalul raional în data de 26 august, peste două zile de la apariția primelor simptome. Acesta prezenta febră, oboseală și dureri. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Institutului de Medicină Urgentă, cu ajutorul serviciului Aviasan.
În data de 29 august, rezultatele de laborator au confirmat infectarea cu virusul West Nile.
Potrivit epidemiologilor, în data de 18 august bărbatul a fost într-o vizită la Galați, România, unde deja s-au înregistrat trei cazuri de infectare cu acest virus. Deocamdată, nu se cunoaște însă unde exact bărbatul a fost infectat.
”Bolnavul a fost înțepat la domiciliu, de o insectă necunoscută. Nu putem spune că acolo s-a infectat, pentru că din spusele bolnavului, acesta nu avut înțepături acolo sau nu le-a observat, dar înțepătura de pe teritoriul Republicii Moldova el a menționat-o", a spus VICTORIA SLIVINSCHI, medic epidimiolog ANSP.
Potrivit epidemiologilor, infecția cu virusul West Nile afectează omul, păsările, caii, dar și alte animale. Transmiterea la om a virusului se realizează numai prin înțepătura unui țânțar infectat și nu se transmite de la om la om.
Insecta devine infectată cu West Nile în urma hrănirii cu sângele animalelor, păsărilor bolnave. Potrivit medicilor, daca o persoană are în organism acest virus, primele simptome ale bolii apar în interval de la 3 la 14 zile de la muşcătură și se aseamănă cu cele ale unei simple răceli.
”Simptomele sunt starea generală nesatisfăcătoare, febră ridicată 39-40, dureri de cap, dureri în gât, în mușchi, articulații”, a spus VICTORIA SLIVINSCHI, medic epidimiolog ANSP.
Am solicitat o reacție de la ministrul Sănătății, pe care am surprins-o la un eveniment, pentru a afla ce măsuri se întreprind pentru a evita răspândirea virusului.
”- Ce măsuri planificaţi să întreprindeţi?
- Măsurile toate care se includ în standartele şi protocoalele noastre.
- Da ce măsuri au fost întreprinse până acum? Se ştie de la mijlocul lunii august....
- Veniţi la minister şi vă răspundem, da”, a spus ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății.
Aşa că am sunat la serviciul de presă al instituției, iar responsabilii ne-au spus că ministerul se ocupă doar de politici și că Agenția Națională pentru Sănătate Publică este singura instituţie responsabilă în acest caz.
Acesta este primul caz confirmat de infecţie cu virusul West Nile pe teritoriul ţării noastre. În România, numai în perioada 3 iunie - 4 septembrie s-au înregistrat 25 de cazuri de infecție cu virusul West Nile și trei decese în judeţele Călăraşi, Buzău, Vrancea.
Specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă și să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.
- Celule asemănătoare celulelor stem, descoperite în ficat. Ar putea reprezenta sfârşitul transplanturilor hepatice
- CAZ DRAMATIC. O fetiță nou-născută a fost declarată moartă de medici şi dusă la morgă. Mama copilei a descoperit că micuţa era vie
- Caz revoltător! Un tată și-a drogat cu cocaină copilașul de un an și trei luni