Care partid a propus cele mai multe proiecte de legi în Parlament
În acest an Guvernul şi Partidul Democrat din Moldova au prezentat 68 de inițiative legislative, urmaţi de cei din PSRM, care au venit cu 20 de propuneri pentru modificarea legislaţiei. Cele mai puţine proiecte au venit de la PLDM, 3 iniţiative legislative. Despre acest lucru a anunţat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
"Îmi propun să trec în revistă cele mai importante acţiuni, realizări, care au avut loc pe parcursul sesiunii de primăvară din acest an.
A fost penultima sesiune a Parlamentului şi cea mai lungă sesiune din punct de vedere al timpului, deoarece a început în februarie şi s-a încheiat în iulie, spre deosebire de cealaltă sesiune care va fi cea mai scurtă, luând în considerare că pe data de 30 noiembrie expiră mandatul actualului legislativ.
După acea dată, parlamentul mai există până la alegerea noului parlament, însă competenţele şi puterile parlamentului actual sunt limitate. Pot fi aprobate doar hotărâri de parlament şi doar legi ordinare.
Să vă dau câteva cifre statistice:
Au fost înregistrate peste 288 de iniţiative legislative. Pe primul loc ca şi iniţiator al iniţivelor legislative revine Guvernului, cu 99 de inţiative, PDM - 68, PSRM - 20, PCRM - 17, Preşedinţia - 16, PPEM - 10, PL - 7, neafiliaţii - 6 şi PLDM - 3.
S-a pus accent pe controlul parlamentar, acesta însemând atât audierile în Parlament sau comisii, cât şi tot ceea ce a fost format pe parcursul timpului ca grupuri de lucru sau platforme de comunicare în diferite domenii. Astfel au fost 94 de întrebări şi interpelări, 29 de rapoarte au fost audiate pe diferite subiecte", a spus președintele Parlamentului, Andrian Candu.
- Adrian Candu acuză socialiștii că ar face joc comun împreună cu Andrei Năstase: Vreți să-l aduceți pe cal alb în Parlament
- Vlad Plahotniuc, la Nisporeni: Partidul Democrat din Moldova are puterea şi responsabilitatea să schimbe lucrurile în ţară
- Sondaj: Ce partide acced în Parlament la viitoarele alegeri legislative
- Vlad Plahotniuc: Ghişeul Unic funcţionează, dar încă nu aşa cum ar trebui. Unii funcționari au un comportament nepotrivit față de cetățeni
- Sergiu Sîrbu către socialişti: Voi cât credeți că e mai bine să plătiți 1.000 de lei sau 351 de lei pentru același serviciu?