Care sunt cele mai aşteptate filme ale anului 2013
Industria cinematografică de la Hollywood a pregătit, pentru acest an, o serie de filme, care, potrivit specialiştilor în domeniu, vor avea success. Printre cele mai aşteptate pelicule ale anului 2013 se numără cele cu supereroii "Iron Man", "Superman", dar şi câteva desene animate.
Al treilea film din seria supereroului "Iron Man", care va ieşi în acest an, îl pune pe acesta faţă în faţă cu cel mai puternic adversar al său - Mandarinul. Personajul Tony Stark îşi va folosi şi de această dată ingeniozitatea pentru a se lupta cu cei care i-au distrus lumea.
Bruce Willis continuă seria filmelor care l-au făcut celebru în anii 80. În pelicula "A Good Day to Die Hard", cunoscutul poliţist John McClane călătoreşte în Rusia, pentru a-l ajuta pe aparent capriciosul său fiu, Jack, descoperind că acesta este un agent CIA care încearcă să prevină furtul unor arme nucleare.
Pelicula "Star Trek Into Darkness" va ieşi pe marile ecrane pe 17 mai. După ce echipajul navei "Enterprise" descoperă o forţă de teroare de neoprit înăuntrul organizaţiei sale, căpitanul Kirk conduce o vânătoare într-o zonă de razboi, pentru a-l captura pe cel care este sursa armelor de distrugere în masă.
Filmul de animaţie "Monsters University" este continuarea succesului "Monsers Inc.", din anul 2001. În noua peliculă, cei doi monştri, Mike şi Sully, sunt surprinşi în perioada studenţiei de la Universitatea Fricii, când nu erau cei mai buni prieteni.
Şi amuzanţii minioni se întorc pentru noi aventuri, în pelicula "Despicable Me 2". De data aceasta, ei se confruntă însă cu extratereştrii.