Care sunt cele mai importante schimbări aşteptate la nivel internaţional în anul 2013
Anul 2013 aduce schimbări la nivel internaţional. În lunile care urmează sunt planificate evenimente ce vin să continue evoluţia politică şi economică a statelor, dar şi a diverselor organisme internaţionale.
De pe 1 ianuarie, Irlanda preia preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. Tot la începutul lui 2013, Marea Britanie va prelua preşedinţia G8. Printre priorităţile Londrei sunt promovarea comerţulului, respectarea strictă a legislaţiei fiscale şi asigurarea unei transparenţe mai mari.
Iar Rusia va coordona activităţile comune ale statelor G20. De la 1 ianuarie Ucraina preia preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Tot în anul care vine, Argentina, Australia, Luxemburg, Coreea de Sud şi Rwanda vor deveni membri aleşi ai Consiliului de Securitate al ONU.
Pe 11 ianuarie, cetăţenii cehi vor fi chemaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele. Pe 20 şi 21 ianuarie, la Washington, preşedintele american Barack Obama va depune jurământul, iar a doua zi va avea loc ceremonia de învestire, evenimente ce vor marca ce de-al doilea mandat al celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite. Iar pe 22 ianuarie vor avea loc alegeri legislative anticipate în Israel, după dizolvarea Parlamentului. Iar o zi mai târziu, un scrutin legislativ va avea loc şi în Iordania.
La sfârşitul lunii februarie, Hollywood-ul va găzdui cea de-a 85-a ceremonie de înmânare a premiilor Oscar pentru film. Totodată pe 24 şi 25 februarie vor avea loc alegeri legislative anticipate în Italia.
Iar la începutul lunii martie, în Kenya se vor desfăşura alegeri generale, prezidenţiale şi parlamentare, un scrutin care se anunţă tensionat. Între 15 şi 26 mai, la Cannes va avea loc cel de-al 66-lea festival de film. Tot în mai vor avea loc alegeri legislative în Pakistan, considerate un test de importanţă majoră pentru democraţia din această ţară.
La începutul verii vom afla cine este succesorul preşedintelui iranian Mahmud Ahmadinejad, care va fi ales în urma unui scrutin prezidenţial. Iar la finele primei luni de vară în Tunisa se vor desfăşura alegeri prezidenţiale şi legislative. Pe 1 iulie, Croaţia va intra în componenţa familiei europene şi va deveni cel de-al 28-lea stat din componenţa Uniunii Europene. La începutul toamnei vor avea loc alegeri legislative în Germania, iar în luna octombrie, la Oslo şi Stockholm vor fi anunţaţi laureaţii premiilor Nobel.