Care sunt partidele ce ar putea obţine cele mai multe voturi de la indecişi pe 30 noiembrie
Barometrul de Opinie Publică prezentat astăzi mai arată că cele mai multe voturi ale indecişilor ar putea ajunge la Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat. Potrivit sociologilor, acest lucru se datorează faptului că aceste formaţiuni sunt tot mai active. Partidul Comuniştilor şi Partidul Liberal conving mai puţini oameni să le susţină.
Potrivit sondajului, câte 13 la sută dintre alegătorii care nu au luat încă o intenţie clară de vot admit că ar putea opta pentru Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat. Alţi 11 la sută dintre indecişi au ales în primul rând Partidul Patria, iar 10 la sută - Partidul Socialiştilor. În acelaşi timp, comuniştii şi liberalii ar putea obţine 8 şi, respectiv, 7 la sută din voturile indecişilor.
Sociologii cred că, în perioada următoare, PLDM şi PDM vor creşte în preferinţele alegătorilor.
"Va rămâne PLDM şi PDM. Aceste partide ar putea în campanie să mai crească. Vedeţi că sunt pe primul loc la această întrebare. Cel puţin o mare parte din indecişi o să mergă acolo", a spus directorul Centrul CBS-AXA, Ion Jigău.
"Acei orientaţi spre Europa vor putea alege între cele trei-patru partide declarate pro-europene care au participat la guvernare în ultimii cinci ani", a opinat directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie.
Sondajul a fost realizat de Centrul de Analize Sociologice la comanda Institutului de Politici Publice, în perioada 26 octombrie - 13 noiembrie, pe un eşantion de 1109 persoane. Marja de eroare este de plus minus trei la sută.
- SONDAJ: Cinci partide au şanse să ajungă în Legislativ în urma alegerilor parlamentare
- Partidul Popular European sprijină PLDM la scrutinul din 30 noiembrie: Alegerile din Moldova sunt importante şi pentru UE
- Un analist rus proroceşte un scenariu sumbru pentru Moldova în caz de victorie a partidelor proeuropene