Care sunt simbolurile comuniste utilizate în toată lumea
De-a lungul timpului, comuniştii au adoptat diverse simboluri. Steaua roşie, secera şi ciocanul sunt însă cele mai cunoscute dintre ele şi sunt utilizate şi în prezent de formaţiuni din diferite ţări. Aflaţi din materialul ce urmează care sunt simbolurile partidelor comuniste din unele state europene.
Partidul comuniştilor din Cehia şi Moravia a fost fondat în anul 1989, iar în 2011, guvernul de la Praga pregătea scoaterea în ilegalitate a formaţiunii. Partidul, care are în prezent 26 de deputaţi în parlamentul ceh, a renunţat la tradiţionalele simboluri comuniste.
Spre deosebire de Partidul Comunist ceh, cel slovac nu este reprezentat în parlament, iar pe sigla sa se regăseşte steaua roşie.
Fondat în 1920, Partidul Comunist francez îşi pierde din popularitate, întrucât în 1978 numără 86 de deputaţi, iar astăzi, ei sunt doar 9. Formaţiunea a renunţat la simbolurile comuniste, iar în loc de acestea stau iniţialele partidului.
Partidul comunist din Spania este a treia cea mai mare formaţiune din ţară şi continuă să folosească celebrele scule încrucişate, alături de care sunt iniţialele formaţiunii.
Partidul Refondarea Comunistă din Italia a fost fondat în 1991. În urma alegerilor legislative din 2008, formaţiunea nu a obţinut niciun loc în parlament, pentru prima dată din 1946. Drept simboluri aceasta continuă să utilizeze secera, ciocanul şi steaua roşie.
Partidul comunist din Ucraina are peste 100 de mii de membri. La alegerile locale din 2010 a obţinut între 5 şi 12 la sută din voturi în toate regiunile din ţară, iar drept simboluri foloseşte secera şi ciocanul.