Careul dedicat ultimului sunet de clopoţel a fost altfel în acest an. Ce spun absolvenții Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” (FOTOREPORT)
Embed:
Şi în acest an, careul dedicat ultimului sunet de clopoţel a fost altfel. Din cauza pandemiei de COVID-19, doar absolvenţii claselor primare, de gimnaziu şi liceu s-au putut bucura de tradiţionalul careu. Ceilalţi elevi şi-au urat vacanţă plăcută din faţa calculatoarelor.
Absolvenții Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” spun acest an şcolar a fost un adevărat test de maturitate.
"A fost un an neobişnuit, deoarece am învăţat şi online şi fizic. A fost frumos, a fost frumos alături de colegi şi profesori."
"Chiar dacă au fost restricţii, noi am găsit cum să învăţăm, prin orice intermediu, cine online cine cu prezenţă fizică. Suntem destul de emoţionaţi acum. "
"Am emoţii foarte mari, dar cred că o să înfruntăm toată această perioadă. "
În acest an, alături de absolvenţi, la careu au venit şi părinţii. Asta după ce, în 2020, festivitatea a fost organizată online.
"Doisprezece ani am aşteptat acest eveniment. Este bine că s-a permis cât de cât la părinţi."
"Astăzi cu lacrimile în ochi de bucurie, vreau să spun că sunt foarte bucuroasă de succesele ei. Copii merg deja într-o etapă a vieţii, mult mai importantă."
Emoţii au avut şi profesorii.
"Sperăm că ploaia de astăzi le va aduce, un semn de binecuvântare pentru ceea ce îi aşteaptă în viitor."
"Le doresc acestor absolvenţi să aibă succes în viaţă, cât mai multe realizări frumoase şi să nu uite de unde au pornit."
Şi cei care au încheiat anul şcolar în faţa calculatoarelor s-au pregătit minuţios pentru ultimul sunet.
"- Aţi aşteptat cu nerăbdare această zi frumoasă? - Da, da. - Dragi copii, vă doresc vacanţă plăcută, liniştită şi numai bine. - Vă mulţumim frumos."
În acest an, în Capitală, aproape 94 de mii elevi au încheiat anul şcolar, dintre care peste 4000 au absolvit clasa a 12-a.