Caricatura preşedintelui rus, Vladimir Putin, a ajuns pe prezervativele din Georgia (FOTO)
Prima fabrică de prezervative din Georgia, Aiisa, a scos spre vânzare condoame pe care este imprimată caricatura preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Reprezentanţii Aiisa au decis anume în aşa fel să marcheze împlinirea a 10 ani de la războiul ruso-georgian, scrie adevarul.ro.
"Noi trebuie să ţinem minte agresiunea rusă şi simbolul ei, Vladimir Putin", se arată în mesajul companiei Aiisa, citat de presa din Georgia.
Cei de la Aiisa promit că în fiecare lună vor veni cu un design nou al prezervativelor.
De exemplu, în septembrie vor fi produse prezervativele dedicate "căderii oraşului Sukhumi" (în războiul dintre Georgia şi separatiştii din Republica Abhazia, anul 1993).
În octombrie, ar urma să fie produse prezervative cu prilejul aniversării zilei de naştere a liderului de la Kremlin.
"Sunt convins că produsul va avea popularitate mare şi în Ucraina", a declarat fostul viceprocuror general de la Kiev David Sakvarelidze, pe pagina sa de Facebook, comentând ideea celor de la Aiisa.
- Oligarhii ruşi au pierdut peste trei miliarde de dolari într-o singură zi. Cauza principală, un consilier al lui Vladimir Putin
- Vladimir Putin este aşteptat astăzi în Germania. Liderul de la Kremlin se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel
- Înainte de a ajunge la întrevederea cu cancelarul german Merkel, Putin va merge la nunta ministrului austriac de Externe
- RECORD MONDIAL: Un tânăr din Georgia a rezolvat şase cuburi Rubik în timp ce se afla sub apă