Caricaturile digitale, tot mai populare în rândul moldovenilor. Cât costă o lucrare şi în cât timp este finalizată
În pragul sărbătorilor de iarnă, mulți caută un cadou care li s-ar potrivit cel mai bine celor dragi. O caricatură digitală, care vine direct acasă, ar putea fi o soluție pentru cei care sunt interesați de ceva special. Pictorii spun că astfel de cadouri se bucură de tot mai multă popularitate.
Alexandru Plăcintă a început să livreze caricaturi digitale de aproximativ trei ani. Pictorul spune că această metodă este destul de complicată, însă mai calitativă.
"Este fix același toc. Este fix cum ar fi pe foaie, este exact. Această metodă este destul de complicată deoarece ai posibilitatea ca imaginea să o faci destul de mare. Se face tot foarte minuțios, tot se lucrează la cele mai avansate detalii", a explicat bărbatul.
Pentru a face o caricatură digitală, pictorul are nevoie de aproximativ opt ore, iar comanda ajunge la client în cel mult două zile. După imprimare, aceasta arată ca o fotografie.
"De exemplu, domnul a spus: eu vreau să mă faci cu Bentley, vă fac cu Bentley, are Bentley acum. Aici e domnul Leancă. Unica caricatură a lui Ștefan cel Mare, asta-i chiar ceva interesant", a adăugat el.
Soția lui Alexandru are grijă ca lucrările să ajungă la destinație.
"Avem lucrări care le expediem deja în ramă, dacă solicită aceasta clientul, dacă nu, atunci acestea ajung pe mail, în formatul digital. În acest caz, eu mă ocup de ambalare și de transport. Lucrul începe după achitare, iar modalități de plată sunt mai multe: online, prin terminale", a spus soţia caricaturistului, Olga Plăcintă.
Alexandru are în colecția sa peste două mii de caricaturi, iar prețul unei lucrări începe de la 600 de lei și variază în funcţie de numărul persoanelor reprezentate.
- O nouă şcoală de animaţie şi-a deschis uşile pentru tinerii din Moldova
- Politicienii moldoveni, buni de caricaturi! Lucrările unui pictor din Ungheni se bucură de mare popularitate (VIDEO)
- ''Am lucrat la tablou doar două zile''. O pictoriţă din Moldova, apreciată la un Festival Internațional de Artă Contemporană