Caritate cu delicii italiene la Hânceşti pentru susţinerea victimelor violenţei
Italia s-a mutat pentru o zi în satul Ciuciuleni, din raionul Hâncești. Mai mulți bucătari din peninsula apenină au pregătit pizza, risotto, lasagna și tiramisu, în cadrul unui eveniment de caritate.
Produsele s-au vândut ca pâinea caldă, banii fiind donaţi pentru susținerea centrului social "Helmut-Wolf", cel care ajută victimele violenței:
"Este un moment foarte important, noi am și favorizat cu un aport mic și îi îndemnăm să facă la fel. Bucatele le cunoaștem, la sigur sunt extraordinar de gustoase. Este o bucătărie cu o tradiție de ani, bucătărie cu o cultură."
"Am contribuit cu o mică sumă, cât am putut. E un lucru binevenit. Ne bucurăm de că au apărare femeile și îndeobște în familie, se întâmplă multe cazuri. Încercăm să gustăm bucătăria italiană."
Scopul evenimentului a fost de a sensibiliza societatea faţă de problema violenței, dar și de a aduna resurse pentru dezvoltarea centrul social.
" Suntem un centru care se întreține pe bază de autofinanțare. Încercăm să le asigurăm sută la sută existența materială, suportul moral, juridic, legal", a spus Valentina Geamănă, organizator.
În campania împotriva violenței asupra femeilor s-a alăturat și deputatul Valentina Buliga.
"Avem încă statistici îngrijorătoare.Acțiunile care s-au făcut pe parcursul anilor - un cadru legislativ dezvoltat, un cadru normativ, servicii dezvoltate inclusiv aici la Ciuciuleni, un centru de prestare servicii pentru femeii, victime ale violenței. Asta vorbește despre faptul că noi am conștientizat existența acetei probleme", a declarat Valentina Buliga, deputat PDM.
Anul trecut, Fundaţia Edelweiss a organizat un concert de caritate, în cadrul căruia a fost colectată suma de 300 de mii de lei pentru Centrul social anti-violenţă „Helmut Wolf”. Tot atunci, Vlad Plahotniuc a donat, din partea fundaţiei, 100 de mii de lei.