Carles Puigdemont, liderul catalan aflat în exil, este din nou în mijlocul unui scandal
Carles Puigdemont, liderul catalan aflat în exil, este din nou în mijlocul unei controverse. El ar ocupa o vilă spațioasă din localitatea Waterloo, aflată la 30 de km de Bruxelles, fără a fi oficial înregistrat la primărie, ceea ce în opinia jurnaliștilor înseamnă că se afla în ilegalitate, scrie tvr.ro.
Vila în care ar trăi liderul catalan are nu mai puțin de 550 de metri pătrați, 6 dormitoare 3 bai și o saună, totul pentru o chirie lunară de 4.400 de euro.
Deși nimeni nu l-a văzut, e clar că zona este securizată și nimeni nu poate trece de gardurile de securitate.
Jurnaliștii care au descoperit locuința spun că Puigdemont stă ilegal aici, întrucât nu s-a înscris în registrele primăriei, deși stă de mai mult de trei luni în Belgia, termenul legal pentru ca orice cetățean să ceară rezidența. Primarul localității ridică din umeri.
Vecinii lui Puigdemont nu văd cu ochi buni stabilirea sa la Waterloo, chiar și catalanii din zonă se opun.
Puigdemont se află în Belgia din toamna trecută, când în urma declarației formale de independență a Cataloniei, justiția spaniolă a emis un mandat european de arestare pe numele sau.
ROMÂNIA - UE
- PUIGDEMONT, FĂRĂ LINIȘTE. Motivul pentru care Madridul cere arestarea fostului lider catalan în Danemarca
- Chiar dacă riscă să fie arestat, fostul lider catalan Carles Puigdemont a plecat în Danemarca
- Securitatea energetică a Republicii Moldova, discutată de viceprim-ministrul Iurie Leancă la Bruxelles
- Belgia şi-a redus nivelul de alertă privind ameninţarea teroristă