Carnavalul de la Veneția. Tradiționalul "Zbor al îngerului", urmărit cu fascinație de mii de turiști
Carnavalul de la Veneţia, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din Europa, a fost inaugurat oficial prin tradiţionalul "Zbor al îngerului", care a fost urmărit de mii de oameni.
Personajul care întruchipează un înger a zburat de pe Turnul Campanile pe deasupra mulţimii adunate în piaţă şi a cortegiului de personaje istorice.
Turiştii, dar şi localnicii prezenţi la eveniment sunt fascinaţi de frumuseţea Carnavalului.
În contextul ameninţărilor teroriste din ultima vreme, autorităţile au luat măsuri sporite de securitate. Toţi cei care au intrat în Piaţa San Marco au fost percheziţionaţi şi li s-au cerut să-şi scoată măştile.
Carnavalul se va încheia în data de 9 februarie, iar până atunci Piaţa San Marco va fi scena unor petreceri, parade, spectacole de dans şi baluri mascate.
În ultima zi se va acorda premiul pentru cel mai fastuos costum purtat în timpul festivităţilor.