Carne şi mezeluri din carne de porc cu termenul de valabilitate expirat, depistate într-o întreprindere din Anenii Noi (VIDEO)
Ofițerii Direcției Investigare Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații și cei de la IP Anenii Noi, au efectuat măsuri de prevenire şi contracarare a ilegalităţilor în domeniul procesării cărnii, fabricării mezelurilor şi afumăturilor din carne, pe piaţa internă de consum.
Astfel, polițiștii împreună cu angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au verificat activitatea unei întreprinderi din orașul Anenii Noi.
În urma verificării, în secția de abatorizare a animalelor, s-au constatat grave abateri de la normele sanitare sanitare a modului de tranșare și păstrare a produselor din carne de porc. Astfel, un stoc de 1580 kg (oase de porc – 840 kg, untură de porc – 192 kg, picioare de porc 520 kg, semifabricate – 30 kg), nu avea marcaje cu data fabricării și nici măcar termenul de valabilitate.
Produsele au fost depozitate la Subdiviziunea Teritorială Siguranța Alimentelor Anenii Noi, iar ulterior acestea urmează a fi distruse.
Valoarea totală a mărfii constituie aproximativ 23 700 lei. Persoanele implicate riscă o amendă de până la 15 000 lei.
- 1500 de kg de mezeluri fără acte de provenienţă, confiscate de poliţiştii din Chişinău(VIDEO)
- CONTROL INOPINAT CU REZULTATE SURPRINZĂTOARE. Carne de pasăre fără acte de proveniență și de calitate, găsite la vânzare
- Carne şi mezeluri cu termenul de valabilitate expirat, depistate în mai multe magazine din Capitală (VIDEO)