Carnea de pui se va scumpi. AFLĂ cu cât
Carnea de pasăre s-ar putea majora din nou, cu până la şase la sută. Şi asta deoarece, potrivit producătorilor, cheltuielile pentru întreţinerea păsărilor sunt prea mari. În plus, ei plătesc prea multe taxe la importul cerealelor. Ministerul Agriculturii nu are, deocamdată, soluţii.
Scumpirea cărnii este motivată şi de preţul la gaz.
"Pentru a importa furaj oricum vom plăti 20 de procente. Iar diferenţa de douăsprezece procente statul ne-o compensează. După anul nou compensaţie nu va mai fi şi, respectiv, dacă anul viitor se va ridica TVA-ul şi va creşte şi preţul produselor", a declarat vicepreşedintele fermei de păsări, Sergiu Muşuc.
Ministrul Agriculturii spune că producătorii trebuie să argumenteze reducerea taxei.
"Dacă propun să nu plătească taxe cineva, eu trebuie să văd cum sunt compensate pierderile date la buget. Dacă ei vor avea calculele elocvente că statul va avea de câştigat, voi încerca să fac demersuri pe lângă Ministerul Finanţelor ca să obţinem unele scutiri", a declarat ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.
Solicitaţi de PublikaTV Asociaţia Avicultorilor nu a comentat situaţia.
În prezent, un kilogram de carne de pui broiler poate fi cumpărat cu aproximativ 35 de lei. În următoarele două luni, producătorii spun că preţul va creşte cu, cel puţin, doi lei. Pieptul de pui costă 62 de lei, şi se va majora cu peste trei lei. Un kilogram de gambe şi aripi valorează mai mult de 40 de lei şi urmează să se scumpească cu 2,5-3 lei. Tot cu atât se vor scumpi aripile şi ficatul de găină. Ultima dată preţul cărnii de pasăre s-a majorat acum o lună.