Carnea şi ouăle, cele mai solicitate produse de sărbători. Totuşi, comercianţii se plâng de vânzări proaste în comparaţie cu anul trecut
Sărbătorile pascale golesc portofelele moldovenilor, dar burduşesc buzunarele comercianţilor. Producătorii de carne şi ouă spun că, în această perioadă, vânzările au crescut de câteva ori. Totuşi, ei susţin că, în comparaţie cu anul trecut, au vândut mai puţină marfă.
"S-a vândut circa 7-8 tone de carne. În zilele obişnuite se vinde câte o tonă, 800 de kilograme de carne pe zi", a spus Victor Mamulat, producător de carne.
Producătorii de ouă spun că vânzările au mers bine, dar, în comparaţie cu anul trecut, au scăzut, din cauza secetei. "În 2012, dacă vindeam 250-300 de mii de ouă pe zi, înainte de sărbătorile de Paşte, era o necesitate de 500 de mii de ouă pe zi. Anul acesta, dacă producem la zi 270-280 de mii de ouă, s-a vândut cam tot atât", a menţionat Iurie Urzică, producător de ouă
Şi magazinele au înregistrat profit în perioada sărbătorilor pascale. "În perioada sărbătorilor de Paşti vânzările de carne au fost de 1,5 tone. Am vândut în mediu pe zi circa 9 mii de ouă, ceea ce reprezintă de 3 ori mai mult faţă de media zilnică", a precizat directorul unui magazin.
Potrivit Ministerului Agriculturii, în Moldova sunt peste 100 de producători de carne şi zece de ouă.