Caroline Wozniacki a câştigat pentru a patra oară consecutiv turneul de New Haven
Daneza Caroline Wozniacki a câştigat al 18-lea titlu din carieră, după ce s-a impus la turneul de la New Haven, scor 6-4, 6-1, în faţa jucătoarei din Cehia, Petra Cetkovska. Wozniacki a câştigat pentru a patra oară consecutiv această competiţie.
Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, numărul 1 mondial, a câştigat pentru a patra oară consecutiv turneul de la New Haven. Wozniacki a învins-o în finală, cu scorul 6-4, 6-1 pe jucătoarea din Cehia, Petra Cetkovska, care s-a aflat la prima finală a carierei. Sportiva din Cehia a fost o adevărată revelaţia a turneului ajungând în finală din calificări. Într-o partidă care a durat o oră şi 20 de minute Cetkovska a reuşit să opună rezistenţă doar în primul set când a câştigat patru game-uri.
Wozniacki, în vârstă de 21 de ani, a cucerit 18 titluri în carieră, însă nu a reuşit deocamdată să câştige vreun turneu de Mare Slem, cu toate că aceasta se află în fruntea topului mondial. Caroline va avea şansa să îşi treacă în palmares un titlu suprem la US Open, competiţie care începe luni în Statele Unite.