Carpaţii, străbătuţi de o dronă. Un român a construit un aparat de zbor, care a parcurs 260 de kilometri în trei ore
Un român a construit o dronă demnă de un record mondial. Invenţia inginerului din Galaţi a parcurs 260 de kilometri în trei ore, de la Bucureşti până la Alba Iulia, unde a aterizat pe un câmp. Este pentru prima dată când un astfel de aparat de zbor reuşeşte să se ridice la o altitudine de 1.900 de metri. Inventatorul susţine că dacă va fi omologată, atunci acest model ar putea fi de mare folos în agricultură.
Drona Rebel este lucrarea de doctorat a inginerului român. A început să o construiască în urmă cu doi ani. Bărbatul susţine că drona, având o greutate de trei kilograme, se poate lăuda cu o autonomie performantă. Aparatul se bazează pe aerodinamică şi pe baterii de înaltă eficienţă energetică litiu-ion. În plus, este ecologică şi are un mod automat de întoarcere acasă.
"Drona a executat un zbor de 260 de kilometri, peste Munţii Carpaţi, fiind un record mondial de distanţă şi altitudine. Pe plan mondial, există un singur zbor de 134 de kilometri, dar a fost făcut la câmpie", a comunicat inventatorul dronei electrice, Mihai Dragu.
Coordonatorul lui Mihai Dragu susţine că invenţia studentului său are mai multe avantaje.
"Putem să măsurăm calitatea aerului, biodiversitatea, putem să măsurăm gradul de umiditate a solului. Utilizările sunt multiple. Este un motor electric care nu poluează", a menţionat coordonatorul inventatorului dronei, Lucian Georgescu.