Carpov şi Ştanski, din nou, faţă în faţă. Vezi ce au discutat cei doi
"Administraţia de la Tiraspol face tot posibilul ca situaţia în zona de conflict să fie stabilă". Declaraţia a fost făcută de şeful pretinsului minister de externe de la Tiraspol, Nina Ştanski, care a avut o întrevedere cu vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov. În cadrul întâlnirii, cei doi au discutat despre combaterea criminalităţii şi colaborarea cu miliţia din Bender.
"Facem tot ce putem pentru a menţine securitatea şi stabilitatea în zona de conflict. Încercăm să căutăm puncte de vedere, pentru a exista o colaborare între oamenii legii de pe ambele maluri ale Nistrului. Totuşi, cea mai mare problemă este faptul că, atât cei de la Chişinău, cât şi cei de la Tiraspol, nu sunt pregătiţi pentru a discuta problema criminalităţii", a menţionat Ştanski.
Totodată, Eugen Carpov a spus că s-a discutat doar un singur subiect: "Am vorbit despre situaţia privind combaterea criminalităţii. Dialogul este cel mai important. Comunicarea trebuie să depăşească situaţia de blocaj. Colaborarea cu miliţia din Bender este foarte necesară. S-a discutat şi despre tensiunile care au avut loc în ultima perioadă, în apropiere de localitatea Varniţa", a punctat Carpov.
Publika.md aminteşte că luna trecută, la Varniţa, au avut loc confruntări între localnici şi miliţia transnistreană. Asta după ce reprezentanţii de la Tiraspol au instalat unilateral două posturi de control între satul Varniţa, controlat de Chişinău, şi cartierul Severnîi din oraşul Bender.
Ultima întrevedere dintre Eugen Carpov şi Nina Ştanski a avut loc în această lună la Odesa. Atunci cei doi au făcut un schimb dur de replici cu privire la decizia despre transferarea Sovietului Suprem de la Tiraspol la Bender.