Casa Albă a publicat primul portret oficial al Primei Doamne Melania Trump (FOTO)
Casa Albă a dat publicității luni primul portret oficial al Primei Doamne Melania Trump, care a provocat reacții amestecate în rândul internauților, relatează marți DPA și AFP.
Fotografia, realizată la Casa Albă, îl înfățișează pe fostul manechin în mantou și eșarfă negre, cu brațele încrucișate, în fața unei ferestre, scrie Agerpres.ro.
"Sunt onorată să îndeplinesc rolul de Primă Doamnă și aștept cu nerăbdare să mă pun în slujba poporului american", a declarat Melania Trump într-un comunicat al Casei Albe.
Official Portrait of First Lady pic.twitter.com/K1DUVE5kSI
— Melania Trump (@FLOTUS) 3 aprilie 2017
Imaginea a fost postată și pe contul oficial de Twitter al Casei Albe, "FLOTUS", fiind redistribuită de aproape 6.000 de ori cinci ore mai târziu și salutată cu 29.000 de like-uri, dar și cu peste 3.500 de comentarii, care au suscitat o veritabilă dezbatere.
"Cea mai bună Primă Doamnă din toate timpurile", "foarte frumoasă", "splendidă ca întotdeauna", au scris numeroși admiratori și admiratoare.
Amuzându-se pe seama unei presupuse asemănări cu sinistrul personaj din "Star Wars", Darth Vader, unele fotomontaje au suprapus peste chipul Primei Doamne fascicule cu lasere. Alții internauți au scris, în glumă, că imaginea a fost sponsorizată de celebrul program de editare a imaginii Photoshop.
Au existat și internauți care au comparat-o pe Melania Trump cu Jackie Kennedy sau Michelle Obama.
"Michelle îmi lipsește. Aceste portret are un aer atât de puțin realist pentru femeia obișnuită. Deprimant și dezgustător", scrie o internaută.
Soția lui Barack Obama nu a fost însă nici ea scutită de critici pentru primul său portret oficial din 2009 pentru că a decis să pozeze într-o rochie fără mâneci în luna martie, afișând un zâmbet larg. "Prea relaxată", au apreciat atunci unii internauți și comentatori.
Melania își va concentra activitatea la Casa Albă pe combaterea intimidării în mediul online, dar este interesată și de problemele copiilor și ale femeilor, potrivit unui profil dat publicității pe site-ul Casei Albe.
În luna martie, ea a participat la mai multe evenimente care celebrau femeile, inclusiv reuniunea unei comisii pentru susținerea drepturilor femeii, fiind și persoana care a înmânat premiile internaționale ale Departamentului de Stat pentru femei.
Fostul manechin de origine slovenă în vârstă de 46 de ani trăiește încă la New York cu fiul cuplului, Barron, în ciuda faptului că magnatul imobiliarelor s-a mutat la Casa Albă la 20 ianuarie. Ea se deplasează însă frecvent la Washington pentru apariții oficiale și se întâlnește cu președintele american în reședința lor privată din Florida, la Mar-a-Lago, unde acestuia îi place să-și petreacă weekend-urile.
- Melania Trump, foarte tristă în rolul ei de First Lady
- Melania Trump a găzduit primul său dejun oficial ca Primă Doamnă (FOTO/VIDEO)
- Întâlnire crucială în Statele Unite. Donald Trump și Angela Merkel, față în față. Ce vor discuta
- Donald Trump a părut să REFUZE cererea de a da mâna cu Angela Merkel (VIDEO)
- Donald Trump va participa la primul său summit NATO, la Bruxelles
- Donald Trump va participa la summitul NATO din luna mai