Casa de licitaţii Christie's a vândut cel mai scump tablou contemporan
Pentru că apreciază frumosul, unii nu se gândesc prea mult la banii pe care îi dau atunci când cumpără un obiect de artă. Casa de licitaţii Christie's din New York a vândut, noaptea trecută, cel mai scump tablou contemporan. Lucrarea "Portocaliu, roşu, galben", semnată de pictorul american Mark Rothko, a fost cumpărată contra sumei de aproape 87 de milioane de dolari.
"Este un eveniment fără precedent. Este cea mai scumpă lucrare contemporană vândută vreodată. Cererea a fost destul de mare, având în vedere că este vorba despre un obiect rar şi de calitate" organizator licitaţie Koji Inoue.
Tabloul "Portocaliu, roşu, galben" ilustrează un apus de soare şi a fost pictat în ulei în 1961.
Noaptea trecută, Casa de licitaţii Christie's a stabilit un record şi la capitolul totalul vânzărilor. Au fost cumpărate lucrări în valoare de aproape 400 de milioane de dolari. Săptămâna trecută, şi Casa de licitaţii Sotheby's a înregistrat un record în privinţa sumei încasate pentru o lucrare. Tabloul lui Edvard Munch a fost cumpărat cu 120 de milioane de dolari şi este cea mai scumpă lucrare din lume.