Casa de odihnă a nomenclaturii de partid din Condriţa a fost construită în anii 60
Principalul loc de odihnă, pentru demnitari, a fost construit la Condriţa şi a rămas, drept moştenire, încă de pe vremurile primului secretar al Partidului comunist al RSSM, Ivan Bodiul. Complexul a fost construit în anii 60, ai secolului trecut. Iniţial, aici a fost construită doar o clădire cu două nivele şi mansardă.
Pe vremea lui Voronin, la reşedinţa prezidenţială de la Condriţa au mai fost construite două terase de vară. Primul lucru pe care l-a făcut Voronin, după ce a fost ales preşedinte, a fost să restaureze vila, conform standardelor europene din contul bugetului. Iar în mai 2002, prin hotărârea guvernului Tarlev, teritoriul complexului "Condriţa" a fost extins cu 507 ha.
Anterior, pădurile au aparținut Agenţiei de Stat Moldsilva. Mai departe, situaţia devine şi mai interesantă. Potrivit ziarului "Timpul de dimineaţă", doar în perioada guvernării comuniste, au fost adoptate 13 hotărâri cu privire la Condriţa. Acestea vizau reconstrucţia vilei, amenajarea teritoriilor - iluminarea, construcţia conductei de gaz, a drumului şi a unui pod.
Reşedinţa prezidenţială de la Condriţa este înconjurată de un gard lung de 9 km. Pentru a face ocolul ei pe jos este nevoie de aproape două ore. Pentru toate acestea, din buget au fost plătite 33 de milioane de lei.
Timp de opt ani, cât a fost preşedinte, Voronin demonstra cu plăcere beciurile reşedinţei, în care fostul şef de stat îşi păstra vinurile. Tot acolo, Voronin l-a servit cu murături pe fostul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin.
La Condriţa exista şi o fermă de fazani. Când a părăsit vila, fostul preşedinte a lăsat în libertate nu mai puţin de 300 de păsări.
În noiembrie 2009, preşedintle interimar Mihai Ghimpu a vizitat vila împreună cu un grup de jurnalişti. După încheierea turului, Mihai Ghimpu a concluzionat că este nevoie de o inventariere a complexului, subliniind că reşedinţa de la Condriţa se află la balanţa Cancelariei de Stat.