Casa de pariuri rusească "1xBet", INTERZISĂ în Ucraina. Decizia, luată după depistarea datelor false în acte
Casa de pariuri rusească "1xBet" a fost interzisă în Ucraina, la aproape jumătate de an de la primirea autorizației de activitate. Decizia a fost luată de Comisia de Reglementare a Jocurilor de Noroc și Loteriilor din țara vecină după ce instituţia a descoperit informații false în documentele depuse de compania pentru obţinerea licenței. În special, este vorba despre afirmația că aceasta nu acționează în interesele unui stat care desfășoară agresiune militară împotriva Ucrainei. Mai exact, este vorba despre colectarea datelor personale ale ucrainenilor şi folosirea acestora pentru acţiuni subversive.
Argumentele finale care au dus la anularea licenței în Ucraina pentru "1Xbet" au venit de la Biroul de Securitate Economică. Asta după ce jurnaliștii de investigație de la portalul informnapalm.org au făcut publice informaţiile prin care demonstrează că activitatea "1xBet" ar avea drept scop colectarea informațiilor personale ale ucrainenilor și finanțarea, prin câștiguri false, a activităților subversive pe teritoriul Ucrainei. Astfel, în investigaţia sa jurnaliștii de la "InformNapalm" au aflat că acest operator de jocuri de noroc ar putea fi un agent al Biroului de Investigaţii din Rusia.
Prima investigație despre activitatea companiei în Ucraina a avut o rezonanță semnificativă în țara vecină și, în același timp, a interesat jurnaliștii din Polonia, Lituania și Marea Britanie. Biroul pentru Securitate Economică al Ucrainei a început să verifice operatorii de jocuri de noroc referitor la legăturile cu Federația Rusă, iar autoritatea de reglementare a pieței jocurilor de noroc și-a dizolvat consiliul de experți. Atunci, în cadrul investigaţiei s-a stabili că "1xBet" a activat în Ucraina printr-un site fără licență care accepta pariuri de la cetățenii țării agresoare, Rusia, dar fi din Belarus.
Între timp, ucrainenii s-au pronunțat deja în favoarea interzicerii în țara lor a operatorului de jocuri de noroc „1xBet”, cu sediul în Rusia. O petiție în acest sens, publicată pe site-ul președintelui Ucrainei, a strâns peste 26 de mii de semnături, pe care Volodimir Zelenski a acceptat-o spre examinare. Fiecare al zecelea site de pariuri sportive, care funcționează ilegal în Moldova, este asociat și cu "1xBet”.
În august, operatorii de telefonie mobilă şi internet din Moldova au blocat accesul utilizatorilor la 52 pagini web neautorizate de jocuri de noroc şi pariuri sportive, la solicitarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației. Asta în timp ce promovarea singurului site autorizat în acest domeniu, 7777.md, a fost interzisă de la începutul anului, prin legea deputatului PAS Dumitru Alaiba. Cei de la ANRCETI menţionează că firmele care administrează site-uri ilegale caută căi, prin schimbarea IP-urilor sau a domenelor, pentru a facilita accesarea acestora.