CASĂ DE VIS! Vezi cum arată locuința lui Lady Gaga pe care a dat 30 de milioane de dolari (GALERIE FOTO)
Apartamentul situat în zona exclusivistă Welsh Chelsea, din New York, a fost deținut anterior de designerul Karim Rashid și i-a stârnit imediat interesul cântăreței. Lady Gaga i-a uimit pe agenții imobiliari care i-au prezentat locuința. "A venit gătită din cap până-n picioare. Dacă toți clienții ar arăta așa de bine!", a declarat, impresionat, unul dintre aceștia.
Casa are cinci etaje și cinci dormitoare și are o suprafață totală de 1.022 de metri, plus 185 de metri pătrați suprafață exterioară. Vedeta are la dispoziție și un garaj, o sală de gimnastică, piscină, cinema și cramă cu temperatură controlată. Un etaj este dedicat apartamentului principal, cu două băi și o mică bucătărie.
Lady Gaga a ajuns pentru a patra oară pe primul loc în topul albumelor vândute în Marea Britanie graţie coloanei sonore a filmului "A Star Is Born", în care vedeta pop interpretează rolul principal feminin, a anunţat vineri Press Association.
Lady Gaga şi actorul Bradley Cooper, care este şi regizorul peliculei, asigură partiturile muzicale de pe coloana sonoră a filmului, iar albumul ce conţine aceste piese a debutat pe primul loc în topul britanic, scrie eva.ro.
Deși rolul jucat de Lady Gaga în filmul "A Star Is Born", în care vedeta americană interpretează o cântăreaţă aspirantă, care reuşeşte în cele din urmă să aibă succes, pare să fie modelat după propria ascensiune spre celebritate, renumita artistă pop afirmă că această teorie nu este deloc adevărată.
În primul ei rol pentru marele ecran, Lady Gaga, născută la New York şi interpreta unor piese celebre precum "Born This Way" şi "Bad Romance", joacă rolul unei cântăreţe aspirante, Ally, care are şansa de se întâlni - şi de a avea o relaţie intensă - cu un star al muzicii country, Jackson Maine, interpretat de Bradley Cooper.
"Atunci când am decis că îmi doresc cu adevărat să devină muzician, în calitate de cântăreaţă şi compozitoare, la vârsta de 19 ani, am început imediat să lucrez din greu la asta şi am avut succes. Mi-am târât pianul prin tot oraşul New York, doborând uşi închise şi credeam cu adevărat în mine însămi", a dezvăluit Lady Gaga pentru Reuters Television, pe covorul roşu, la Londra. "Ally nu este deloc aşa.
Lady Gaga, în vârstă de 32 de ani, a devenit celebră în urmă cu 10 ani graţie unor cântece dance antrenante, ţinute vestimentare provocatoare şi unor show-uri elaborate.
Interpretarea sa din filmul "A Star Is Born" a generat recenzii elogioase în presa de specialitate, iar vedeta are şanse mari să fie nominalizată la Globurile de Aur şi premiile Oscar din 2019.
Lungmetrajul "A Star Is Born", regizat de Bradley Cooper, va avea premiera în România pe 19 octombrie.