Casa în care s-a născut şi a copilărit Eminem a fost demolată
Veste proastă pentru Eminem. Casa în care a copilărit rapperul a fost demolată. Autorităţile din Detroit au luat această decizia la cererea unei bănci, după ce clădirea a fost afectată de un incendiu. Potrivit oficialilor, starea imobilului prezenta risc pentru siguranţa oamenilor.
Potrivit Mediafax, fotografii ale clădirii apar pe coperta albumului "The Marshall Mathers LP" şi a celui mai recent album al lui Eminem, "The Marshall Mathers LP 2", lansat pe 5 noiembrie. Casa a fost cumpărată de mama artistului în 1987, iar în 2001 a fost supusă executării silite şi preluată de Michigan Land Bank.
Mama lui Eminem a scris o carte despre fiul său în care aminteşte şi despre locuinţa în care s-a născut artistul. Potrivit ei, rapperul era foarte ataşat de casa respectivă şi ar fi comandat un model în miniatură al acesteia, pe care îl lua mereu cu el în turnee. Eminem a lansat, de-a lungul carierei sale, şapte albume, care au fost vândute în peste 86 de milioane de exemplare.