Casa jurnalistului Ernest Vardanean a fost percheziţionată de către reprezentanţii securităţii transnistrene
Embed:
canal tv
Noi intimidări în cazul jurnalistului Ernest Vardanean. Agenţii de securitate transnistreni au percheziţionat astăzi locuinţa acestuia şi au încercat să ia un computer.
Reprezentanţii asociaţiei "PromoLEX" spun că au primit aceste informaţii de la soţia jurnalistului, Irina Vardanean, care părea destul de speriată. Ea le-a povestit că doi agenţi ai securităţii i-au percheziţionat astăzi casa şi i-au speriat copiii. Femeia presupune că agenţiii de securitate au vrut să ia computerul ca să introducă anumite informaţii ce ar dovedi faptul că soţul ei este spion. Femeia spune că nu se simte în siguranţă şi că agenţii i-au speriat foarte tare pe copii. Vă reamintim că Ernest Vardanean a fost arestat în luna aprilie de securitatea transnistreană sub acuzaţia de spionaj şi trădare de patrie a aşanumitei republici transnistrene.