Cascadă purificatoare în Haiti. Mii de oameni merg acolo
Mii de oamenii s-au simţit mai aproape de zei, în timpul unui ritual voodoo, desfăşurat la Cascada Magică din Haiti. Credincioşii sărbătoresc, în fiecare an, apariţia chipului Fecioarei Maria în apele sfinte, acum un secol.
Pelerinii se întâlnesc, în fiecare an, pentru a ajunge la Cascada Magică. Ei fac o baie în apele sfinte, pentru a se vindeca de boli sau pentru ca norocul să le surâdă. Credincioşii voodoo spun că este un loc mistic, unde se simte prezenţa divinităţilor. Festivalul din acest an a fost umbrit, însă, de un eveniment tragic. Cel puţin patru persoane au murit, în urma unei avalanşe de pietre.
"Vin încoace în fiecare an, iar de această dată festivalul a fost spectaculos, pentru că s-au adunat mai mulţi pelerini. Este regretabil, însă, ca s-a produs acest incident. Este foarte trist", a povestit o persoană.
"Este pentru prima dată, când vin la Cascada Magică. Din cauza acestei întâmplări tragice, mă rog şi mă distrez, dar cu tristeţe în suflet", a explicat un pelerin.
Religia voodoo a fost creată de sclavii haitieni, pe timpul colonizării franceze, fiind singura modalitate de a-şi păstra identitatea.