Casele locuitorilor din satul Onişcani, Călărași, nu vor mai fi în pericol din cauza alunecărilor de teren
Locuitorii satului Onişcani din raionul Călăraşi pot răsufla uşuraţi: casele lor nu vor mai fi în pericol din cauza alunecărilor de teren. După 2 decenii în care malul râului care trece prin sat s-a surpat continuu, autorităţile locale au găsit fonduri pentru construirea de ziduri de sprijin.
„Casa s-a desfăcut aşa, a căzut deodată un perete şi după acoperişul. Mi-a crăpat în jumătate, partea ceea de casă se duce cu totul. Îmi plânge inima.”
Agafia Ciorbă are casa chiar pe malul râpei. Cu lacrimi în ochi, femeia ne-a spus că de zece ani locuiește la părinții soţului.
„Nu avea rost, râpa se tot lărgea astăzi, mâine, de aici din partea cealaltă la fel. Am schimbat de două ori gardul. Ne-am chinuit mult la casa aceasta. Găseam crăpături mari, cădea o piatră astăzi, mâine alta, de unde am construit.”, a relatat Agafia Ciorbă, locuitoare a comunei.
Alţi săteni nu au unde să se ducă așa că stau în casele aflate pe marginea râpei.
„S-a rupt tot, după am făcut casa mai încoace şi deja ne temem iar, acuş o să ajungă aici, mai stă doi ani şi pământul vine. Dar noi ce să facem, unde să ne ducem?”
Primarul comunei Onişcani, Gheorghe Grecu, spune că de ani buni încearcă să găsească bani pentru a betona malurile. Acum a dat start lucrărilor, iar cele 45 de gospodării de pe mal vor fi în siguranță.
„În primul rând, se curăță tot, de exemplu, din acest sector s-a scos toată murdăria, deșeurile care sunt. Pe fundul râului, unde se scurge va fi din beton şi sus vor fi trotuare, pe de-o parte şi alta, trotuar pentru pietoni şi biciclişti. Totodată, consolidăm malurile ca să nu să se surpe.”, a declarat Gheorghe Grecu, primarul comunei Onişcani.
Sătenii speră ca lungul coșmar în care au trăit să se încheie.
„Poate se va opri şi alunecarea aceasta, stricarea asta de casă, surparea asta, ar sta pământul.”
„Cu cât mai repede o să o astupe, cu atât mai bine şi pentru noi care locuim pe marginea râpei.”
Costul proiectului de consolidare și amenajare a râulețului din centrul comunei Onişcani este de 10 milioane de lei, bani alocaţi de Fondul Ecologic Național.