CASELE VIITORULUI! Acest OZN plutitor ar putea fi conceptul de locuinţă
În cazul în care un apartament nu e suficient pentru tine, compania italiană Jet Capsule, specializată în iahturi, oferă o alternativă interesantă: un OZN care poate pluti pe apă, scrie playtech.ro.
Desigur, nu este vorba despre un OZN propriu-zis, ci despre o locuință care seamănă izbitor cu ceea ce am văzut în filmele cu extratereștri. Cofondatorii companiei, Pierpaolo Lazzarini şi Luca Solla, susţin că noul tip inedit de locuinţă poate fi folosită şi ca ambarcaţiune, nu doar ca adăpost. În acest sens, prototipul a fost echipat cu un motor electric Torqeedo Deep Blue 1800, care îl poate propulsa la o viteză de croazieră de maximum 3,5 noduri, adică de 6,5 kilometri pe oră. Prin urmare, casa ta plutitoare nu ar prinde chiar cea mai mare viteză din lume, dar suntem siguri că nu ar fi o problemă.
Motorul este conectat la o baterie alimentată cu ajutorul unor panouri solare montate pe acoperişul casei. La cererea clientului, locuinţa mai poate fi dotată cu turbine eoliene sau hidraulice, care pot fi folosite pentru a genera energie electrică suplimentară. La bord va fi plasat un generator, care va putea transforma apa de ploaie sau cea din mare în apă potabilă. Totodată, generatorul va putea fi folosit pentru irigarea grădinii de legume amplasate pe puntea navei, cu un diametru de 12,5 metri.
Casa va avea două etaje, iar în jumătatea aflată la suprafaţa apei se vor afla bucătăria şi livingul, pe când în zona subacvatică vor fi amenajate baia şi dormitorul. Cea mai mare parte a navei urmează să fie realizată din fibră de sticlă, pentru a oferi o priveliște demnă de prețul piperat.
În acest punct, compania Jet Capsule caută sponsori pentru a putea începe construcţia prototipului casei plutitoare. Inginerii italieni au aproximat costul total de producţie la 800.000 de dolari, însă au stabilit că, din moment ce ambarcaţiunea va fi fabricată în serie, ea va putea fi cumpărată la un preţ de circa 200.000 de dolari. Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite aici.