Câştigă SUME FABULOASE! Apple plătește hackeri pentru a-i compromite dispozitivele
În cazul în care nu sunteți la curent cu termenul de bug-bounty, trebuie să știți că acestea reprezintă inițiative ale marilor companii, prin care unii hackeri sunt plătiți pentru a descoperi vulnerabilități în programele lor. În ultimii ani, unele dintre cele mai mari companii din lume au demarat astfel de programe pentru a crea programe și servicii din ce în ce mai sigure pentru utilizatori.
Google, de exemplu, a început programul bug-bounty în 2010, iar până în ziua de azi, ar fi plătit în jur de 6 milioane celor care au descoperit vulnerabilități. În tot acest timp, însă, Apple a reprezentat o excepție, compania din Cupertino refuzând să plătească hackerii cu intenții bune. Lucrurile, însă, s-au schimbat acum.
În cadrul conferinței Black Hat, Ivan Kristic, șeful departamentului de securitate din cadrul Apple, a anunțat că hackerii care vor lucra pentru a ajuta compania vor putea primi sume de până la 200.000 de dolari. Desigur, Apple nu este singura companiei interesată de descoperirea vulnerabilităților din dispozitive precum iPhone sau iPad. Însă, după cum scriu și cei de la Phonearena, recompensele sale concurează cu cele oferite de guverne sau alte entități care vor să aibă acces la sistemul său de operare.
Pentru a primi banii, un hacker trebuie să demonstreze că a descoperit o modalitate prin care poate accesa dispozitivele Apple. Din câte se pare, nu orice hacker va putea participa la program. Apple a menționat că doar acele persoane cu care a colaborat în trecut sunt eligibile. Însă există o șansă ca persoane din afara grupului să fie răsplătite în cazul în acre au făcut o descoperire. Însă experții în securitate menționează deja că Apple probabil nu va plăti niciodată suficient de mult pentru a-i tenta pe hackerii interesați doar de recompensele financiare uriașe.