Câştigătorii Campionatului Moldovei la triatlon forţă au fost premiaţi simbolic
Au fost desemnaţi câştigătorii Campionatului Moldovei la triatlon forţă. Campionii au primit medalii, diplome şi câte un premiu bănesc simbolic, fapt ce i-a nemulţumit pe sportivi, care au achitat mai mult pentru participare. În astfel de situaţie sportivii pun sub semnul întrebării participarea la Campionatul european din acest an.
Uimiţi de premiile acordate de Ministerul Tineretului şi Sportului, sportivii pun sub semnul întrebării participarea la Campionatul Europei, care va avea loc în mai în Estonia.
Cei mai buni sportivi au fost cei de la clubul Aligator din Chişinău, pe doi s-au clasat cei de la clubul Heracles din Soroca, iar pe trei echipa Universităţii Tehnice din Chişinău. Campion la 125 de kilograme, Roman Scorici de la Aligator a câştigat un premiu special pentru a ridicat în total 787 de kilograme.
Campionatul Moldovei la triatlon a ajuns la cea de-a 11 ediţie şi pentru a doua oară a fost organizat sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului.
- Meciul din preliminariile Campionatului European 2011 dintre naţionalele de tineret a Moldovei şi a României se va disputa la Chişinău
- Echipa Moldovei de triatlon-forţă a cucerit 4 medalii de aur la Campionatul Mondial din Irlanda
- Halterofilii moldoveni vor fi premiați cu sume de peste 130 de mii de lei