Câștigătorii Eurovision au consumat droguri în camera verde? (VIDEO)
Scandal de proporții după finala Eurovisionului. Totul s-a întâmplat după ce în camera verde au fost surprinse imagini în care ar fi fost făcută o linie de cocaină, iar Damiano, câștigătoarul concursului Eurovision 2021, s-ar fi drogat.
Astfel, un jurnalist din Suedia l-a întrebat pe acesta dacă este adevărat.
“Damiano vreau să-ți pun așa întrebare pentru că pe imaginile oficiale ai fost observat în camera verde cum ai fi făcut pe masă o linie de parcă ai fi consumat droguri. Pe internet oamenii spun că tu ai consumat cocaină. Ce a fost, de fapt?”
Câștigătorul Eurovisionului a negat acest fapt și a îndemnat oamenii să nu creadă că este un consumator de droguri.
“Eu nu sunt consumator de droguri, vă rog. Nu am utilizat cocaina, vă rog să nu credeți așa ceva”, a spus Damiano.
Cu toate astea din imagini mai pot fi observate momente în care aceștia au consumat vin spumant în camera verde și au avut cu ei o sticlă de băutură și la conferința de presă.
Amintim că, Italia, reprezentată de trupa rock Måneskin, este marea câștigătoare a concursului Eurovision 2021, datorită votului telespectatorilor, care a răsturnat complet, sâmbătă seara, ierarhia rezultată după o primă jurizare venită din partea țărilor participante.
Finala concursului european de muzică, care a ajuns la a 65-a ediție, s-a desfășurat la Rotterdam, cu 3.500 de spectatori, după ce anul trecut competiția a fost anulată din cauza pandemiei.